Sasesimturi.ro: recomandare cu zambetul pe buze
Din decembrie 1989 romanii si-au dorit un film care sa repuna Romania intr-un loc mai putin cetos pe harta cinematografiei mondiale. Si dupa ceva ani, cam prin 2004, Moartea Domnului Lazarescu a lui Cristi Puiu parea a fi raspunsul mult dorit – zeci de premii, recunoastere internationala etc. Si totusi, tot de prin 2004, romanii au inceput sa dea inapoi: „Pai vrem noi recunoastere da’ nici chiar asa… Mai usor cu premiile la Cannes si mai multa relaxare si distractie!…”. Filmele ce au urmat aceasta „deviza” nu numai ca m-au lasat cam rece dar m-au si dezgustat, pe alocuri. Una din surprize insa a venit joi seara, cand m-am gasit la premiera lungmetrajului Nunta in Basarabia, in regia lui Nap Toader (cunoscut mai degraba ca Napoleon Helmis, regizorul filmului Italiencele, din 2004).
Cu amendamentele de rigoare, peste care nu e de trecut total cu vederea, cred ca Nunta in Basarabia are potentialul de a deveni unul din acele filme la care te reintorci constant cand vrei sa zambesti dar nu sa razi tamp.
Doi tineri proaspat casatoriti, Vlad si Vica, el – dirijor, ea – pianista, el – bucurestean, ea – basarabeanca, hotarasc sa organizeze o a doua nunta la mireasa acasa, pentru a strange, din daruri, banii care le lipseau pentru avansul unui apartament.
Cei doi se lovesc insa imediat de diferentele de cultura, obiceiuri si mentalitati ale celor doua familii, iar mafia locala, reprezentata de cumnatul Vicai (nasul mirilor) si faptul ca Vlad este privit drept un urmas al „celor care au tradat Basarabia in favoarea rusilor” nu ajuta deloc la armonia desfasurarii evenimentului.
Concluzia?
Clasificat drept o comedie romantica (cu premii sau participari la Festival du Film du Monde – Montreal, Kinoshock – Rusia, Festivalul Doina – Noua Zeelanda, Timishort si Stufstock – Romania), lucru mai putin vazut pe aste meleaguri, Nunta in Basarabia, in ciuda unei neomogenitati intre toate aspectele filmului, a reusit sa-l convinga pe-al meu al saselea simt sa vi-l recomande cu zambetul pe buze.
Autor: Alexandra
Sursa: http://sasesimturi.ro/artistic/review-film
Comentariul dvs.: