Home » Actorii din Nunta in Basarabia, Articole de presa, Nap Toader, Publicul despre film, Victoria Bobu, Vlad Logigan

TVMania: interviu cu Vlad Logigan

26 September 2010 532 views No Comment






Am înţeles că este primul tău rol într-un lungmetraj, cum l-ai obţinut?

Nap mi-a spus, la un moment dat, că vrea să mă cheme la o probă, dar n-am primit nici un semn de la el o vreme şi am crezut că a găsit pe altcineva. Apoi, din senin, îmi spune că începem să filmăm, fără casting, fără nimic. Mi-a mărturisit ulterior că m-a văzut într-un spectacol la Bulandra. Asta e rar între regizorii de film, să te ia aşa. De obicei nu prea vor să rişte şi mergi la o probă de câte 2-3 ori până se conving că tu esti “acela”.

Ce îmi poţi spune despre partenera ta din film, Victoria Bobu? Cum v-aţi înţeles la filmări?

Ne-am înţeles foarte bine. A existat de la început o chimie specială între noi. Contam unul pe celălalt pe platou, simţeam că ne sprijinim reciproc, iar asta nu e ceva comun, ce întâlneşti prea des. Nap ne-a nimerit, fără să ştie, şi zodiile! La fel cu “unchiul” şi “mama mea”, suntem toţi fecioare.

De ce ar trebui să vină oamenii la cinema să vadă Nuntă în Basarabia?

Pentru că este o poveste despre noi românii (includ evident şi Moldova), dar mai mult decât atât, este o poveste despre noi oamenii, despre acceptarea celuilalt fără să etichetezi. În plus filmul este o comedie la care, sper eu, se vor amuza toţi. Iar celor care nu s-au amuzat deloc ţin să le amintesc, aşa cum l-am auzit spunând pe Horaţiu Mălaele într-un spectacol, că râsul este un semn de inteligenţă. Glumesc, sper să fie pe placul cât mai multor oameni. Cred că merită.

Care este următorul pas pe care vrei să-l faci în cariera ta?

Următorul pas în cariera mea, este întotdeauna şi următorul proiect. Am început repetiţiile la “Nevestele vesele din Windsor” cu domnul Tocilescu la Teatrul Metropolis. Este un spectacol cu dans şi muzică, una specială, compusă de Nicu Alifantis. Premiera cred că va fi undeva în iarnă.

Tu ce studii ai? Consideri că sunt importante studiile de actorie sau e important să ai un pic de talent şi un gram de noroc?

Am absolvit actoria la UNATC Bucureşti la clasa domnului Colceag, apoi masteratul şi acum mi-am început doctoratul, întrucât sunt şi preparator la catedra de actorie UNATC. Cât contează studiile nu ştiu să-ţi spun, discuţia diferă de la caz la caz. Unora le folosesc foarte mult, pentru alţii sunt doar un sprijin în stabilirea metodologiei personale, iar mari actori ai poporului ne-au arătat că se poate foarte bine şi fără şcoală. Contează doar să convingi, cu sau fără şcoli.

Ce “sacrificii” ai face pentru un rol (te-ai îngrăşa, dezbrăca, tunde…)?

Să te îngraşi/dezbraci/tunzi nu sunt sacrificii. M-am şi tuns, m-am şi dezbrăcat, de exemplu, în “Ce păcat că-i curvă” la Bulandra, însă am făcut-o pentru că, sub îndrumarea lui Ducu Darie, am considerat că era necesar pentru spectacol şi că ajută poveştii şi modalităţii ei de a fi spusă. Iată deci că nu e un sacrificiu. Ar fi unul dacă n-aş mai putea să-mi văd familia câţiva ani pentru vreun rol asta da, ar fi groaznic şi în acest caz devine sacrificiu pe care te întrebi dacă merită să-l faci.

Sursa: TVmania.ro



Comentariul dvs.:


Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes