Ziua Mamei la Bălţi, cu o Nuntă în Basarabia

Uite ce înseamnă, fraţilor moldoveni, cu Mama-n suflet şi-n cuget, uite ce-nseamnă să ai Consulat Român în propria-ţi urbe! Te alegi şi cu o sărbătoare mai ca lumea şi la tine acasă de Ziua Naţională a Mamei. Mamă care i-a încălzit de veacuri, aproape cu aceeaşi duioşie, la sânu-i pe toţi munte-arde-moldo-oltenii, dar (am să fiu şi ironic, dur, pentru că altfel nu pot) mai mult în anii de respiro, când turcii, tătarii, ruşii, lehii şi alţi ahotnici să ne jecmănească ne mai lăsau să arăm, să semănăm pământul, să strângem o recoltă cât mai bună, ca să le-o încărcăm apoi lor în căruţe şi polutorkă când vor veni să ne „elibereze”, adică să ne ucidă, să ne violeze fecioarele.

În rest, Mama noastră îşi căuta de nevoile ei în propria-i curte regăţeană, lăsând copiliţele-provincii în mila Domnului. Ultima oară, bunăoară, în 1940, i-a ordonat oşteanului să-şi scoată baioneta şi cartuşele din armă şi s-o şparlească cât mai repejor din Basarabia, ca să nu-l enerveze pe gruzinul mustăcios, care avea de-acum croite-n mintea-i idioată hotarele republicii roşii pentru noi.

Dar nu ostracizăm România pentru asta, cu toate că uneori ne vine tare greu să n-o facem. Aşa au fost mofturile istoriei – despotice cu noi. Dar ca să ţintuieşti poporul român la stâlpul infamiei, pentru că i-ar fi trădat pe basarabeni în 1940, e o prostie. Nu poporul ne-a trădat, întunecaţilor, ci Carol al II-lea cu Consiliul lui de Coroană. Nu Ionel, infanteristul în bocanci găuriţi, ne-a trădat, măi Valera (personaj realizat cu har de actorul Igor Chistol în filmul Nuntă în Basarabia), ci generalii aflaţi în fruntea Armatei, care s-au subordonat şi ei, chiar dacă unii dintre dânşii n-au dorit asta, deciziei Regelui, făcută în baza celor 19 voturi ale membrilor Consiliului de Coroană (şase din cei 27 de membri au votat împotriva acestei ruşinoase capitulări, făcută sub presiunea lui Carol al II-lea). Dar acei 19 fricoşi nu reprezentau spiritul, voinţa poporului român!

Tragedia perpetuează: după împuşcarea lui N. Ceauşescu, descendenţii celor 19 din Parlamentul României tot nu se încumetă să introducă în Constituţie clauza reîntregirii pământurilor româneşti şi, dacă-i aşa, rămâne doar să aşteptăm să treacă cei 25 de ani prorociţi de Preşedintele Traian Băsescu, ca să se săvârşească minunea.

Dar m-a bucurat enorm că această producţie cinematografică basarabeano-română (Nuntă în Basarabia), în care joacă cu preponderenţă actori basarabeni, mulţi dintre ei chiar bălţeni sau născuţi în localităţi limitrofe, precum e şi Virgil Mărgineanu, unul din producătorii filmului, fiu al unei distinse familii de intelectuali patrioţi, dragi inimii mele, precum e minunatul cuplu Victoria Bobu şi Vlad Logigan (Mireasa şi Mirele), precum e şi bălţeanul putred de talent, Igor Caras, care şi-a făcut studiile în capitala Nordului (student fiind, şi-a jucat primul rol în piesa subsemnatului, “Baladă neterminată”, împreună cu Vlad Ciobanu, înainte ca Emil Loteanu să-i fi descoperit acestuia talentul pentru rolul lui Eminescu, juniorul – cum să nu mă mândresc cu asta?), zic, m-a bucurat că scenaristul şi regizorul Napoleon Helmis ne-a făcut nu numai să ne distrăm copios pe seama tentaţiei lor jujuceşti de a-i imita orbeşte pe coloniştii ruşi, devenind cu asta foarte ridicoli.

Filmul care a luat premii internaţionale, printre care şi cel al TVR 1 Internaţional, e prima peliculă cinematografică ce-i stenografiază în acest mod pe basarabeni, supuşi unei dezastruoase deznaţionalizări. Şi o face cu o atâta dezinvoltură şi, la prima vedere, atât de inofensiv, încât, dacă ai puţină minte, rămâi doar cu râsul. Dar filmul e destinat nu numai găgăuţilor care strigă Amar la toate nunţile noastre chiar şi din sate, dar şi celor care se întreabă inneguraţi: „Când bipezii care ciocnesc paharele cu noi, băştinaşii, îşi vor rosti toasturile în limba acestui pământ, pâinea căruia o mănâncă?”

E o comedie amară Nuntă în Basarabia. O comedie, după vizionarea căreia nu poţi să nu te întrebi: până unde va merge basarabeanul (la nunţi şi cumetrii) cu scenariile sale groteşti, menite să stoarcă bani şi să ne banalizeze atât de tragic, dar într-o manieră nevinovată, şi foarte puţinele tradiţii ale noastre lăsate de străbuni? Filmul ne sugerează că basarabenii se complac în existenţa lor din încă viabilul ţarc internaţionalist, unde şovinul îşi mai păstrează aproape nestingherită supremaţia (amintiţi-vă de momentul penibil când proprietarul rus al restaurantului le stinge lumina nuntaşilor după ce unchiul mirelui din România (actorul Constantin Florescu), cherchelit, le pune condiţia să vorbească numai româneşte).

Nuntă în Basarabia ne cheamă la îngăduinţă, la împăcare, făcând-o fără ostentaţie. Dar nu şi la resemnare! Pentru că nu avem dreptul să ne resemnăm atâta timp cât sergheinarâşnicii ne vizitează nepoftiţi ţărişoara, ca să nu ieşim de sub oborocul de fier al Kremlinului. Şi pentru asta mai ales, autorii acestei talentate realizări cinematografice merită toată lauda.

Sărbătorirea Zilei Naţionale a Mamei la Bălţi, cu vizionarea filmului Nuntă în Basarabia, chiar a fost pentru noi, sufocaţii de bioxidul de carbon slavon, o gură multaşteptată de oxigen românesc.

Pe când cealaltă gură, fraţilor? Ziceţi că tocmai peste un an?!

Autor: Gheorghe Calamanciuc
Sursa: http://www.literaturasiarta.md